Dupa cum bine vedeti toti suntem la fel,de ce spun asta? pentru ca niciunul nu gandeste diferit,toti cand suntem mici vrem sa fim mari,iar cand ajungem mari vrem sa fim mici ceea ce nu se mai poate.
Prima etapa a copilariei este atunci cand noi ne jucam foarte mult atunci cand suntem la gradinita si nu prea constientizam mai nimic.
Cu toate acestea ajungem la scoala unde in loc sa traim clipele frumoase ,noi ne gandim la viitor ceea ce nu este bine.Cu totii cand eram mici spuneam ''Doamne:Vreau sa fiu si eu mare'' ,vreau sa ajung clasa a V-a.Ei bine Dumnezeu ne asculta si facem si pasul acesta de a ajunge clasa a-V-a unde ne confruntam cu noi profesori,diriginte si alte lucruri mai grele,insa noi privim partea frumoasa cea ca am ajuns si aici si suntem mari. Ca de obicei vrem sa ajungem clasa a-VIII-a crezand ca atunci vei fi cel mai mare si ii vei comanda pe cei mici.Ajungand si la nivelul acesta vrei sa fi la liceu,facultate si tot asa nestiind ca anii au trecut pe langa tine fara sa-i vezi.
Acum ca am terminat studiile intervin alte probleme in ceea ce consta intemeierea unei famili si gasirea unui loc de munca.Insa aceasta etapa este foarte greu de realizat in ziua de azi.
Deja ne gandim la pensie si incercam sa lucram cat mai mult pentru a avea o pensie cat mai buna la batranete.Dupa ce ne-am intemeiat o familie si un venit lunar bun pentru intretinerea acesteia,ne gandim din cand in cand ca ieri eram si noi la fel ca cei pe care noi acum trebuie sa ingrijim de ei. Cu lacrimi in ochi si mult regret privind in spate spunand foarte dezamagiti ''De ce Doamne am imbatranit?''.De la o varsta incepem sa ne punem cat mai multe intrebari referitoare la trecerea anilor.Dumnezeu nu mai poate face nimic insa iti poate spune: Cant erai mic te rugai la Mine sa te fac mare , iar acum ca ai vazut rostul vietii imi ceri sa te fac mic,insa acest lucru este in zadar.
Am ajuns si la cea mai grea si mai regretata etapa a vietii ''BATRANETEA'' ne uitam la copiii nostrii si ne vedem in oglinda,am ajuns foarte departe dar fara nici un rost, viata ne-a trecut si cand ne gandim ca moartea ne bate la usa incremenim de durere.
Prin acest articol vreau sa deschid mintile tuturor celor care se gandesc la trecerea timpului,la ziua de maine.Ganditi-va doar la la ziua de azi si traiti fiecare clipa deoarece mai tarziu o sa va para foarte rau.
Prima etapa a copilariei este atunci cand noi ne jucam foarte mult atunci cand suntem la gradinita si nu prea constientizam mai nimic.
Cu toate acestea ajungem la scoala unde in loc sa traim clipele frumoase ,noi ne gandim la viitor ceea ce nu este bine.Cu totii cand eram mici spuneam ''Doamne:Vreau sa fiu si eu mare'' ,vreau sa ajung clasa a V-a.Ei bine Dumnezeu ne asculta si facem si pasul acesta de a ajunge clasa a-V-a unde ne confruntam cu noi profesori,diriginte si alte lucruri mai grele,insa noi privim partea frumoasa cea ca am ajuns si aici si suntem mari. Ca de obicei vrem sa ajungem clasa a-VIII-a crezand ca atunci vei fi cel mai mare si ii vei comanda pe cei mici.Ajungand si la nivelul acesta vrei sa fi la liceu,facultate si tot asa nestiind ca anii au trecut pe langa tine fara sa-i vezi.
Acum ca am terminat studiile intervin alte probleme in ceea ce consta intemeierea unei famili si gasirea unui loc de munca.Insa aceasta etapa este foarte greu de realizat in ziua de azi.
Deja ne gandim la pensie si incercam sa lucram cat mai mult pentru a avea o pensie cat mai buna la batranete.Dupa ce ne-am intemeiat o familie si un venit lunar bun pentru intretinerea acesteia,ne gandim din cand in cand ca ieri eram si noi la fel ca cei pe care noi acum trebuie sa ingrijim de ei. Cu lacrimi in ochi si mult regret privind in spate spunand foarte dezamagiti ''De ce Doamne am imbatranit?''.De la o varsta incepem sa ne punem cat mai multe intrebari referitoare la trecerea anilor.Dumnezeu nu mai poate face nimic insa iti poate spune: Cant erai mic te rugai la Mine sa te fac mare , iar acum ca ai vazut rostul vietii imi ceri sa te fac mic,insa acest lucru este in zadar.
Am ajuns si la cea mai grea si mai regretata etapa a vietii ''BATRANETEA'' ne uitam la copiii nostrii si ne vedem in oglinda,am ajuns foarte departe dar fara nici un rost, viata ne-a trecut si cand ne gandim ca moartea ne bate la usa incremenim de durere.
Prin acest articol vreau sa deschid mintile tuturor celor care se gandesc la trecerea timpului,la ziua de maine.Ganditi-va doar la la ziua de azi si traiti fiecare clipa deoarece mai tarziu o sa va para foarte rau.
Astept un comentariu de la voi in care sa justificati daca este adevarat sau nu acest articol.
RăspundețiȘtergere